Pereţii albi de ceaţă

Pereţii albi de ceaţă respiră

neîncrederea ce-mi sublimează ameţirea

de după coşmarul din lumea reală.

Egoismul, posesivitatea şi singurătatea

ce înghit gândurile mele, mă orbesc

şi ajung la amnezie, adică de unde am plecat.

Primii paşi facuţi, primele gânduri pierdute

în gol, degeaba fac ce fac, eşuez.