Mutaţie

Am să vă spun povestea unui prieten.

Poate că totul a murit tăcut, cel puţin aşa se pare în momentul de faţă, nimic nu mai este ca la început, corpul şi sufletul au început să mi se transforme. Toate acele amintiri, au fost lovite cu piciorul. Mă dezrădăcinez şi deşi nu am cerut nimic greu, doar ajutorul, nu l-am primit şi sunt la pământ. Uite cum începe mutaţia mea interioara:

Ţine minte tot ce vrei, probabil chiar nimic. Probabil că ai uitat deja de mine. Cine ştie, nu am certitudinea ca să înţeleg. Mintea mi se transformă, mă despart de vechea mea parte şi îi spun adio. Am suferit, şi încă sufăr. Faptul că nu s-a schiţat nimic … îmi dau seama cât de mult a contat. Adica deloc. Corpul îmi este paralizat, poate că este excelent totuşi că s-a întâmplat asta, ca să cad de tot la pământ şi să ma reconstruiesc de la zero, exact cum îmi doream sa fiu.

Mă transform şi mă şochez.

Poate că acum tu spui că înţelegi, dar eu spun că nu este aşa. Vei realiza probabil mai târziu. Eu spun adio trecutului. Nu trebuie sa devin inexistent. Poate ca pentru tine sunt deja. Cine ştie ? Lacrimi mi-au curs. Stau şi mă uit până dimineaţa în golul din piept şi continui mutaţia.

Mă agăţ fără somn de viitor. Voi supravieţui. Am strâns totul în mine până când am refulat. Mutaţia mea merge mai departe.

Sufletul meu dezgolit, aflu ce slăbiciuni am căpătat şi cu ochi in lacrimi merg mai departe.

Mutaţia continuă…

Unde voi ajunge oare ? În fiecare noapte nu dorm pentru că stau deseori şi mă întreb ce-am făcut, şi uneori chiar speram ca totul să fi fost doar un coşmar, dar nu a fost să fie, mutaţia mea continua.

Şi uite aşa s-a pus praful pe tot ce a fost. Eu trebuie să mă schimb ca să supravieţuiesc.

Sfârşit.

Cam aceasta este mica lui poveste şi în acelaşi timp o lecţie importantă de viaţă. Sper.

Mulţumesc pentru atenţie, oricine poate fi într-o asemenea situaţie.