Număr zile

Simţire, ignoranţă, dispreţuire, şi mii de interpretări greşite, vă vor arăta la ce stadiu m-au condus.

Întelegere… Privesc zilele cum trec, privesc orele cum zboară în faţa ochilor mei, privesc timpul.

Fumez momentele petrecute singur, fumez inima ce mi-o ciopărţesc cu propriile gânduri. Îmi fumez sufletul.

Număr zilele cum trec. Număr zgârieturile de pe perete, chiar şi de pe propriul corp. Sunt pal, inert şi rece. Oare ce se întamplă cu mine?

Moment de masochism ? Sau optimism? Sau doar pură ipocrizie? Nici eu nu mă mai cunosc.

Kate. Kaaaate. Cine este Kate? Am avut o viaţă, dar uite unde am ajuns. Să număr zile. Kate, persoana din viaţa mea… a dispărut, am devenit un nimic. Un nimic ce numără zile. Ignoranţă, răceală, interpretări, depresii şi răutate.

Dar cum a dispărut Kate? Moment de pură amnezie, sau doar inconştientul meu îmi ascunde adevărul ? Cum am ajuns aşa ?

Număr zilele din 4 în 4, de ce? Pentru că numele lui Kate este alcătuit din 4 litere, o dată ce timpul se va sfârşi voi ajunge la ea. Sper, în zadar.

Acum mă gândesc, cuget, regret şi plâng în interiorul meu. Cum de a dispărut? Cum de au pierit asemenea momente şi amintiri ? Cum ? De ce inconştientul îmi ascunde aşa ceva? De ce? Atâtea întrebări fără sens iar acum sunt mort în trecutul meu şi blocat în infernul prezentului.

Cuget şi pierd. Mă distrug…

Ce am facut ? Ce voi face? O să pier? Număr zile până la sfârşit.

Acum stau şi privesc sfârşitul. Şi ştiţi ce? Eu am omorăt-o pe Kate. Supradoză de durere, supradoză învinovăţire, supradoză de interpretare. Eu sunt supradoza de nimic. Sunt un nimic ce a pierit. Nu vă mai uitaţi la mine. O să număr zile până la sfârşit, adică până o să mor. Am fost ignorat, am devenit ce am obişnuit să urăsc iar acum aştept moartea în puşcăria vieţii.

Sfârşit.

Visare

Visez că pierd, visez câştigul, visez că trăiesc, visez răul, te visez pe tine, mă visez pe mine. Regretele apar, sentimentele dispar, şoaptele mi se propagă în ceaţă, şi în infern cad. Am făcut paşi strâmbi şi da am fost un orb şi am ignorat totul.

Visez căăăă….

iubesc urmele paşilor tăi. Visez că…

mă pierd în haosul lacrimilor din ochii mei şi ai tăi. Visez că…

greşesc, pierd persoanele importante, mă pierd pe mine, nu mai ştiu nimic. Visez că…

mor în universul creat de noi. Visez că….

sunt atacat de vorbe, cuvinte şi incendiul vieţii. Visez că…

îngerul meu mă părăseşte. Visez că…

tulburarea asta mă inundă în chinuri groaznice, în depresii şi uit de tot, nu mai sunt conştient. Visez că…

totul a fost adevărat. Da, tot ce am spus este adevărat, nu a fost niciun vis, ci doar sufletul meu care plânge şi este înţeles greşit. Inima care uneori vrea să aleagă sfârşitul, dar nu o face, se bucură de o anumita persoană, de ea. Închei.

Amintiri

Atâtea şi atâtea amintiri ce ne leagă, sulfetul meu plânge de bucurie, inima îmi zvâcneşte cu putere. Plâng de bucurie. Mă ridic, cad, mă ridic din nou, pentru că pot, şi trebuie sa învăţ.Nu mai vreau să greşesc, să calc strâmb si sânge din ochii mei să apară, să rănesc suflete şi să aleg sfârşitul.

 

Mă ridic.

Trăiesc, învăţ, iubesc, învăţ, ţip, învăţ, greşesc, învăţ etc. Acesta sunt eu, am greşit de multe ori, poate chiar prosteşte, dar sufletul meu prins de rugină se decojeşte şi îşi înalţă sufletul şi inima către persoana pe care o iubeşte cu adevărat.